Aventurile lui Chilli Ramirez 2017-11-08T09:33:39+00:00

AVENTURILE LUI CHILLI RAMIREZ

de Ioan Gyuri Pascu

Regia: Attila Vizauer

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

Distribuția: Adrian Iuga, Marius Stroe, Manuela Zaharie, Adrian Dobrescu, Cecilia Negru, Erika Mihaly, Florența Vătavu

          Aventurile lui Chilli Ramirez, creaţie literară şi muzicală a unui artist complet – Ioan Gyuri Pascu, este povestea unui șoricel supererou a cărui putere extraordinară nu este iuţeala picioarelor, nici forţa mușchilor, ci sclipirea minţii. Mintea bate mușchiul este deviza sa, iar atunci când reuşeşte să se strecoare printre 100 de siamezi ninja fioroşi pentru că se dăduse cu spray de motan, din cap până-n picioare și mirosea ca-ntreg magazinul Miaunina Ricci din centrul orașului, recunoașteți, desigur, marca inconfundabilă a umorului lui Ioan Gyuri Pascu.
Veniţi să ne bucurăm împreună de o poveste muzicală scrisă cu har şi interpretată cu bucurie şi prospeţime de actorii Teatrului Arlechino din Braşov.