MOTANUL ÎNCĂLȚAT
de Charles Perrault
Regia: Valentin Dobrescu
Scenografia: Valentin Dobrescu
Muzica: Alin Macovei Moraru
Distribuția: Petronela Rujan, Erika Mihaly / Anca Badea, Adrian Dobrescu, Marius Stroe, Alexandru Dobrescu, Eliza Muraru / Alexandra Dumitrescu, Cecilia Negru, Dan Zorilă
Durata spectacolului: 40 minute
Public țintă: Copii intre 3 și 13 ani
Data premierei: 07.03.2010
Spectacolul deosebit de antrenant, redă cu fidelitate întâmplările pline de haz şi umor prin care trec fiul cel mic al morarului şi motanul său, care nu este unul oarecare ci un năzdrăvan gata să-şi ajute stăpânul să scape de necazuri. Aventurile motanului ne ţin în suspans până la sfârşit, făcându-ne să ne întrebăm mereu dacă va reuşi să-şi ţină promisiunea faţă de stăpânul său ori îl va băga într-o încurcătură şi mai mare decât cea în care se află. Păpuşile, măştile, muzica, actorii şi dialogul interactiv între scenă şi sală, totul ne îndeamnă să vedem povestea Motanului Încălţat.